Decizia finalã

La 15 martie 1945, ministrul de razboi îi face o vizita lui Roosevelt pentru a-l informa despre buna desfasurare a Proiecului Manhattan si pentru a-l ruga sa hotarasca în privinta viitoarei fabricatii a bombei „A”.
Atrage atnetia presedintelui asupra noilor responsabilitati ale Statelor Unite. Ce se va întâmpla cu bomba dupa razboi ?
- Se formeaza deja doua curente, spune Stimson. Pastrarea secretlui absolut si meetinerea unui control strict efectuat de englezi si americani, sau asigurarea unui control international bazat pe liberatea stiintei si accesul la cuceririle ei. I-am spus presedintelui ca aceasta dilema va trebui clarificata înainte de lansarea primei bombe si ca el va trebui sa fie pregatit sa-si precizeze pozitia imediat dupa aceea. S-a declarat de acord cu mine.
Înainte de a muri, Roosevelt nu optase înca, dar a lasat sa se înteleaga ca ar fi de acord cu efectuarea unei demonstratii în deserrtul Alamogordo, în prezenta unor obesrvatori japonezi carora sa li se remita un ultimatul: împaratul sa înlature pe militari si sa negocieze cu Statle Unite; sau, în caz de refuz, o zona industriala a Japoniei va fi complet distrusa în rastimp de câteva ore.
Presedintele îl autorizeaza pe Stimson sa creeze un Comitet special consultativ, însarcinat cu „propunerea unei solutii în privinta folosirii bombei atomice”. Sub presedintia sa, secretarul de stat convoaca pe adjunctul sau Harrison, directorul Stabilizatii economice, pe Brynes si pe W. Clayton, de la Departamentul de Stat, si pe R. Bad, din Deprtamentul marinei. Iau parte la dezbateri si savantii Bush, Conant, Compton, Fermi, Laurence si Oppenheimer.
La 12 aprilie 1945, dupa ce presedintele Roosevelt a murit si în Europa s-a încheiat razboiul, multi dintre savantii care au lucrat la perfectionarea bombei încep sa-si puna probleme. Fermi, în special, se declara îngrozit când afla ca se pune într-adevar problema fabricarii bombei. Acesti oameni îsi dau seama de raspunderea de care o au si se nelinistesc. Câtva vor chiar sa demisioneze.
Succesorul lui Roosevel, Harrz Truman, este informat despre existenta Proiectului Manhattan la 25 aprilie 1945. stimson îi declara ca sansele de reusita sunt de 99 % si ca un Comitet provizoriu îl va putea sfatui asupra folosirii noii arme. Truman accepta sugestia.
La 31 mai, Comitetul provizoriu se întruneste pentru prima oara. Sunt invitati generalii Marshall, si Arnold, împreuna cu amiralul King. Discutia este aprinsa.
-Trebuie sa efectuam o demonstratie, prropun Compton si Bard. Vom transmite apoi un ultimatum Japoniei si daca acesta va fi respins, lansam bomba.
-Cine va garanteaza ca japonezii nu vor aduce în zona aleasa pentru bombardarea prizonieri americani, pentru a împiedica operatiunea? intervine generalul Marshall. Ce s-ar întâmpla daca avonul B-29 ar fi atacat de kamikaze?
-Va trebui deci sa actionam fara preaviz, declara Stimson.
Alti comandanti militari, dornici sa pastreze intacta reputatia umanitara a Statelor Unite, se pronunta în favoarea demonstratiei. MacArthur nu este consultat.
-Va trebui oare sa prevenim pe rusi? întreba Stimson pe membrii Comitetului?
-Da, raspunde Harrison. Nu putem risca compromiterea relatiilor americano-sovietice.
În ceea cel priveste pe Byrnes, devenit între timp secretar de stat, el considera ca aceasta bomba poate reprezenta o arma diplomatica împotriva URSS-ului.
Secretarul de stat de la Ministerul de razboi, John MacCloy, sustine puntul de vedere a lui Harrison, reusind sa-l faca pe Stimson sa-si schimbe parearea.
Ministrul de razboi trage urmatoarea concluzie cu privire la lucrarile Comitetului provizoriu:
-Vom folosi bomba cât mai repede cu putinta, asupra unui obiectiv industrial si militar al Japoniei, fara nici un avertisment.
Dupa ce la 1 iunie, îi sunt prezentate aceste concluzii, presedintele Truman îi convoaca pe Stimson si pe Byrnes. El va lua hotarârea dupa rezltatele primei experiente de la Alamogordo. Stie de fapt, ca în luna iulie va fi experimentata o bomba cu plutoniu si ca alta va devenii „opattionala”. O luna mai târziu: aceasta se va întâmpla la 1 august.

Între timp, pregatirile continua în secret, câteva echipaje efectueaza un antrenament special la Tinian, în insulele Mariane, iar colaboratorii lui Stimson întocmesc lista unor posibile obiective: 10 orase industriale mari, începând cu Hiroshima.
Pe da alta parte, Arthur Compton, în dorinta de a nu forta pe savanti, va recurge la 12 iulie la un referendum discret în rândul a 150 de specialisti. Rezultatele sunt urmatoarele:
Pentru o demonstratie militara în Japonia, urmata de reânoirea propunerii de capitulare, 69 de voturi.
Pentru o demonstratie în Statele Unite în fata unor observatori japonezi urmata de o cerere de capitulare, 39 de voturi.
Pentru o actiune pur militara, 23 de voturi.
Pentru o demonstratie publica fara folosirea bombei împotriva Japoniei , 16 voturi.
Pentru renuntarea la orice folosire a bombei si pastrarea secretului în acest domeniu, 6 voturi.
În ceea ce –l privea pe Truman, acesta doreste sa discute la Potsdam de pe pozitie de forta si de aceea determina amânarea Conferintei pâna la data experientei din Alamogordo.
Atunci când la sosirea sa, la Berlin, la 15 iulie, primeste de la Washington telegrama prin care se anunta reusita experientei, presedintele rasufla usurat: Arma exista, si cu toate acestea este descumpanit.

A doua zi, Stimson soseste la Berlin pentru a-i prezenta un raport presedintelui asupra experientei. Truman îi convoaca imediat la vila sa de la Babelsberg, Kaiserstrasse numarul 2, pe principalii sai consilieri Byrnes, miralul Leahy, generalii Marshall si Arnold si amiralul King. Cu aceasta ocazie, genaralul Marshall confirma ca o înfrângere a Japonie pe cai traditionale ar costa viata a 500000 de americani.
Stimson atrage atentia ca daca prima bomba a explodat perfect, reusita nu este sigurata în aceeasi de masura si pentru a doua. Truman esze în posesia unui memorandum pe ca ministrul de razboi i l-a predat înaintea plecarii din Statele Unite, la 2 iulie; textul respectiv redat de Joseph Grew, fost ambasador la Tokyo subliniaza ca Japonia se afla la capatul puterilor si ca doar un mic grup de fanatici mai continua razboiul; se propune, de asemenea, prezentarea unei ultime oferte de capitulare, specificându-se ca „mentinerea unei monarhii constitutional si a dinastiei actuale nu este exclusa”.
Eisenhower îl opreste pe Stimpson pe culoar si îi spune:
-Sper ca bomba nu va fi folosita. Nu-mi pot imagina ca America sa folosesca prima acesta bomba atât de ucigatoare.
Churhill însa îl încurajeaza pe presedinte:
-Daca bomba va ajuta la încheierea razboiului, trebuie folosita fara ezitare.
Truman amâna decizia: îl va preven pe Stalin, se va face Japoniei o ultima oferta de capitulare, daca nu se va primi un raspuns afirmativ, bomba va fi lansata.
La 24 iulie, la sfârsitul unei întruniri a celor trei mari puetri, presedintele îl informeaza pe Stali:
-Statele Unite au pus la punct o bomba cu o putere superioara tuturor celor cunoscute pâna în prezent. O vor folosi, daca va fi cazul împotriva Japoniei.
Conducatorul sovietic zâmbeste si se declara bucuros o asemenea noutate fara sa mai faca alte comentarii. Nu-si da seama ca Statle Unite nu au nici un interes ca URSS ca intre în razboi împotriva Japoniei.
Numaratoarea inversa începe la 25 iulie. Obiectivele sunt definitiv fixate de catre presedinte, de Stimson, Marshall si Arnold. Ziua „Z” este fixata: dupa 3 august, de îndata ce conditiile meteorologice o vor permite. Stimson va pune în miscare întregul angrenaj al avitiei.

La 26 iulie, Japonia este somata sa capituleze printr-o Declaratie comuna semnata de Truman, de Churchill si de Jiang Jieshi. Nu se face nici o aluzie la împarat si nici la dezastrul atomic ce se pregateste: nu s-a tinut cont deci de parerile lui Grew si Conant.
La 28 iulie, Radio Tokyo difuzeaza un comunicat pe care americanii îl considera ca un raspuns negativ:
Declaratia de la Potsdam este primita cu tacere.
Ceea ce înseamna ca togo se pregateste sa raspunda. Mai crede înca în posibilitatea unei medieri sovietice si remarca lipsa semnaturii lui Stalin din Declaratia comuna.
Din Clipa aceea, evenimentele se succed unul dintr-altul pâna la deznodamântul final. Doar un taifun între 3-6 august, va amâna ora fatala a Hiroshimei.
Pe scurt dupa cum afirma generalul Groves, Truman s-a multumit sa nu spuna niciodata „nu”. I-ar fi trebuit nervi de otel sa pronunte acel „nu”. Astazi, presedintele recunoaste:
Ma aflam în situatia unui copil aruncat pe un tobogan.