|
ROMANII DIN AFARA STATULUI NATIONAL (1867-1914)
 TRANSILVANIA Transilvania a continuat sa reprezinte, in perioada la care ne referim cea mai importanta provincie cu populatie romaneasca aflata sub dominatie straina. in 1900, Transilvania numara 5,2 milioane de locuitori. In toate recensamintele efectuate de autoritatile maghiare, in pofida falsificarii unor date, romanii au reprezentat majoritatea populatiei provinciei. Conform acestora, in 1880 ei reprezentau 47,44% din populatie, in 1890 47,98%, in 1900 47,20% iar in 1910 46,20%. In 1902, din 4 597 de comune din Transilvania romanii dominau numeric in 2 971, adica in 67,4% dintre acestea. Scaderea procentului se explica si prin treceri de locuitori in Vechiul Regat sau prin emigrareain S.U.A. si Canada.
Printr-o serie de masuri legislative cu caracter discriminatoriu, ca: legea uniunii, legea pentru egala in-dreptatire a nationalitatilor, legea invatamantului (1868), legea electorala (1874), lege Trefort (1879), Ungaria a agravat la maximum situatia romanilor din Transilvania. Astfel, au fost anulate toate drepturile si libertatile politice ale populatiei romanesti, natiunea maghiara a fost proclamata "unitara si indivizibila", a fost supusa maghiarizarii toata administratia de stat, au fost respinse, sub pretextul "atentatului la ordinea de stat", orice revendicari cu caracter national, s-a ingradit drastic accesul romanilor la viata politica, s-a introdus in mod obligatoriu limba maghiara in invatamant, inclusiv in cel primar. In 1870, din 26 de scoli existente in invatamantul mediu, doar 5 functionau cu predare in limba romana, fiind frecventate de 840 de elevi.
BASARABIA Teritoriul dintre Prut si Nistru a fost anexat de Rusia in urma razboiului ruso-turc din 1806-1812 incheiat cu pacea de la Bucuresti din 1812. In perioada ce a urmat, in ciuda unui control militar tarist efectiv, s-a acceptat mentinerea unor elemente de autonomie specifice provinciilor de margine ale Imperiului. in 1817, provincia avea o suprafata de 45 630 km si o populatie de 482 630 de locuitori, dintre care 86,7% erau romani; restul erau ruteni, evrei, lipoveni, greci, armeni, bulgari, gagauzi. Ea constituia o zona cu importanta economica, date fiind numeroasele cirezi de vite si cantitatile mari de cereale ce se obtineau aici.
Cu toate acestea, datorita asupririi nationale s-a desfasurat, mereu, un exod de populatie peste Prut, in Moldova. In 1818 regiunea a primit statutul de regiune de granita (oblastie), iar centrul sau a fost stabilit la Chisinau. S-a elaborat Regulamentul statului Basarabiei, care a constituit o lovitura grea data autonomiei acestei provincii romanesti. Pana in 1828 teritoriul a fost condus de un guvemator militar ce colabora cu un sfat boieresc. Pentru a atrage boierimea locala, s-au luat masuri de distribuire, catre aceasta, a unor pamanturi, in alte zone ale Rusiei, si proclamarea sa drept nobilime ereditara. Dupa 1828, masurile de integrare fortata a Basarabiei in cadrul Rusiei s-au accelerat, autonomia sa fiind practic desfiintata. La capatul perioadei, intre 1828 si 1871, ea a devenit o simpla provincie (gubernie) in cadrul Imperiului Romanovilor, fiind guvernata autocratic. Tarismul a desfasurat intens o politica de colonizare cu populatie slava, ucraineana, poloneza si chiar germana adusa din zonele Marii Baltice. in administratie s-a desfasurat un proces de rusificare din ce in ce mai intens. Statutul de gubernie a semnificat aplicarea legilor ruse, introducerea institutiilor corespunzatoare, obligativitatea folosirii limbii ruse si a alfabetului chirilic in administratie, Biserica si scoala.
S-a deschis, astfel, drumul politicii de deznationalizare, ce a generat protestul populatiei romanesti. In Basarabia, principala forma a luptei nationale a devenit lupta pentru pastrarea limbii romane. In 1848 s-a publicat gazeta "Romanul", iar in 1862 boierul Cristi cerea permisiunea de a deschide o tipografie, dar solicitarea i-a fost respinsa. Marile evenimente din Romania, si anume revolutia din 1848-1849, unirea Moldovei cu Muntenia, au avut un ecou puternic in randul populatiei romanesti dintre Prut si Nistru, fapt ce a determinat autoritatile tariste sa impuna intreruperea oricaror legaturi cu Tara, intensificand politica de rusificare a populatiei romanesti. In 1867, limba romana a fost interzisa in toate scolile din Basarabia, limba rusa devenind obligatorie. In campania de rusificare s-a remarcat Episcopul Pavel Lebedev. S-a decis, de asemenea, ca toate cartile vechi bisericesti sa fie stranse din sate si trimise la Arhiepiscopia din Chisinau, unde multe din ele au fost distruse. Totusi, in 1890, autoritatile tariste erau nemultumite de mentinerea si afirmarea specificului national al populatiei romanesti, astfel ca tarul Alexandru al III-lea a cerut guvernatorului Batiuskov sa cerceteze cauzele ineficientei procesului de rusificare. Romanii au continuat, astfel, sa reprezinte, in ciuda politicii de deznationalizare, contingentul etnic cel mai important din Basarabia, lucru relevat si de recensaminte. In 1834 ei reprezentau 86% din populatie, in 1862, 66,4%, in 1871, 67,4%, iar in 1897, ca rezultat al rusificarii, doar 47,6% dintre locuitori, dar, oricum, cei mai numerosi, caci 19,6% erau ruteni si ucrainieni, 8,2% rusi, iar 11,8% evrei. Problema Basarabiei a fost subiect de discutie intre Marile Puteri, dar si intre Romania si Rusia. Daca, in 1856, judetele din sudul Basarabiei, -Cahul, Ismail si Bolgrad- au fost retrocedate Moldovei, pana in 1877 guvernul tarist a cautat, pe diferite cai, sa anuleze prevederile Tratatului de la Paris in acest sens. A reusit aceasta insa doar incalcand integritatea teritoriala a Romaniei, prevazuta a fi respectata prin Conventia de la 4 aprilie 1877. Congresul de la Berlin din anul 1878 a acceptat ca Rusia sa incorporeze intreaga provincie romaneasca dintre Prut si Nistru.
La inceputul secolului al XX-lea miscarea nationala a populatiei romanesti s-a intensificat. Ea a fost condusa de o pleiada de intelectuali, precum lon Inculet, lon Pelivan, Emanoil Gavrilita, Alexandru Nour, Constantin Stere, Pantelimon Halipa, Vasile Stroescu si altii. Dupa revolutia din 1905-1907 in Basarabia s-au afirmat trei grupari, si anume gruparea radicala a studentilor, cea a intelectualilor, cea a boierilor moldoveni condusi de P. Dicescu, care au format, mai tarziu, Partidul Moldovenesc Democrat. La Chisinau s-a format si a activat "Societatea moldoveneasca pentru raspandirea culturii nationale" si a fost publicat ziarul "Basarabia". In ciuda represiunii, populatia romaneasca a continuat sa militeze pentru emanciparea nationala, folosirea limbii romane in scoala, Biserica si administratie.
BUCOVINA Anexata in 1775, in urma unor rapturi teritoriale, de catre Habsburgi, Bucovina s-a aflat, pana in 1786, sub ocupatie militara, iar apoi alipita Galitiei. In 1849 ea a devenit ducat aflat sub directa guvernare a imparatului de la Viena. Politica de deznationalizare fortata a romanilor practicata de Habsburgi a vizat in special Biserica si scoala, unde a fost interzisa folosirea limbii romane si au fost facilitate mari imigrari de populatie ucraineana, germana, ruteana, slovaca. In cele din urma, s-a produs si descresterea treptata a populatiei romanesti si ascendentul populatiei ucrainene. In 1848 populatia Bucovinei a numarat 377 571 locuitori, din care 209 293 romani si 108 907 ucraineni. In 1900, din 730 195 locuitori, 229 018 erau romani si 297 798 ucraineni. Restul populatiei era reprezentata de germani, polonezi, maghiari, ruteni, armeni.
DOBROGEA Spatiul Dobrogean a urmat un drum propriu, ce a permis supravietuirea populatiei romanesti. Dobrogea nu a fost integrata total structurilor Imperiului Otoman, iar lupta antiotomana a voievozilor romani a suscitat, mereu, idealul luptei sociale si nationale. Populatia romaneasca a continuat sa vietuiasca in comunitati proprii nu doar in mediul rural, ci si in orase. Centrul politic, administrativ si militar al regiunii s-a aflat, in secolul al XIX-lea, la Babadag. Dupa 1848 se constata o strangere a legaturilor cu romanii din Vechiul Regat. Biserica si scoala au ramas, in continuare, principalele institutii in lupta pentru drepturi nationale. Cu concursul si al unor carturari ardeleni, scoala dobrogeana a devenit o arma de lupta pentru pastrarea spiritului romanesc, fiind intretinuta de comunitatile locale si statul roman. Nifon Balasescu a fondat circa 25 scoli, dintre care cea de la Tulcea a fost sprijinita financiar direct de catre guvernul de la Bucuresti. Congresul de la Berlin din 1878 a recunoscut dreptul istoric al Romaniei asupra Dobrogei. Intr-o proclamatie adresata armatei, la 14 noiembrie 1878, de principele Carol, cu prilejul unirii Dobrogei cu Romania, se spunea ca "veti merge in Dobrogea nu in calitate de cuceritori, ci amici, ca frati ai locuitorilor, care de azi inainte sunt concetatenii nostri". |
EVOLUTIA VlETII SOCIALE IN ROMANIA (1918-1940) La nivel social, Marea Unire din 1918 si activitatea reformatoare de dupa aceasta au generat mutatii semnificative. Astfel, a avut loc o crestere importanta a populatiei tarii, grevata insa, in vara anului 1940, de pierderile teritoriale. |
Anul |
Numar de locuitori |
Suprafata tarii |
1920
1930
1940
1941 |
17 393 149
18 025 896
19 933 802
13 551 756 |
316 710 km2
316 710 km2
316 710 km2
195 198 km2 |
Romania a devenit un stat de marime medie, aflandu-se, in ceea ce priveste populatia si suprafata, pe locul 8 si respectiv 10 intre statele Europei. Cel mai important recensamant al populatiei s-a desfasurat in anul 1930, cand au fost numarati 18 025 896 locuitori. Dintre acestia, 71,9% erau romani, 7,9% maghiari, 4,1% germani, 4% evrei, 3,2% ruteni si ucraineni, 2,3% rusi, 2% bulgari, 1,5% tigani, 0,9% turci, 0,6% gagauzi, 0,3% sarbi si croati, 0,3% polonezi, 0,1% greci, 0,1% tatari, 0,3% alte nationalitati.
Romania a incetat sa mai fie un stat de emigratie, mai ales dupa ce, in 1925, a fost adoptata o lege ce consfintea libertatea emigrarii. Pana in 1938, s-au asezat in Romania 28 580 cetateni straini si au plecat 11 709 cetateni romani. Marea majoritate a populatiei, in procent de 78,9%, a continuat sa traiasca in lumea satelor. Restul, de 21,1%, era concentrata in orase, ca Bucuresti, cu 630 000 locuitori, sau Cernauti, Galati si lasi cu cca 400 000 locuitori fiecare. 0 statistica din 1930, privind repartitia fortei de munca pe profesiuni, arata ca 72,3% dintre locuitori lucrau in agricultura, 9,4% in activitati industriale, 4,8% erau functionari, iar 4,2% se ocupau de comert si credit.
Fiecare provincie unita cu patria-mama, in anul 1918, a avut, in acest context, elemente specifice ale structurii sociale. In Basarabia, taranimea era numeroasa, iar intelectualitatea redusa, dar activa din punct de vedere politic. In Bucovina, marea majoritate a intreprinzatorilor capitalisti era de origine straina-germana sau evreiasca. Taranimea se ocupa in special cu cresterea vitelor. In Transilvania, dominau burghezia mica, industriala si comerciala, dar si taranimea si lucratorii industriali. Acestea au contribuit la cresterea, in ansamblul structurii sociale, a rolului si importantei burgheziei si muncitorilor, categorii sociale intre care s-a stabilit relatia sociala fundamentala in perioada interbelica.
POPULATIA ROMANIEI MARI IN 1930
Pentru perioada interbelica singurul recensamant complet al populatiei Romaniei a fost facut in 1930, restul referintelor statistice sunt numai estimative. Conform acestuia, populatia tarii era de 18.052.896 de persoane, mai mult cu 2,5 milioane fata de populatia estimata a anului 1920.
Din punct de vedere al compozitiei etnice, romanii reprezentau majoritatea populatiei, atat inainte de primul razboi mondial, cat si dupa sfarsitul acestuia, reprezentand aproximativ 92% in Vechiul Regat si circa 70% din totalul populatiei Romaniei intregite in 1920.
In razboi au murit circa 335.000 de soldati, care impreuna cu populatia civila ucisa in timpul luptelor, reprezenta o zecime din populatia Romaniei. Pierderile de populatie datorate razboiului au fost compensate de cele 8,5 milioane de locuitori care se adaugau la populatia Vechiului Regat in urma Marii Uniri. Populatia Romaniei numara in 1919 16.250.000 milioane de locuitori, dintre care 30% nu erau etnici romani:
-Maghiari 19,3%,
-Evrei 5,3%
-Ucraineni 4,7%
-Germani 4,3%
Fata de perioada de dinainte de razboi, numarul romanilor care traiau in afara frontierelor statului roman scade semnificativ: 250.000 in U.R.S.S., 230.000 in Iugoslavia, 60.000 in Bulgaria, 24.000 in Ungaria.
Minoritatile nationale se gaseau preponderent in provinciile istorice revenite la patria mama:
-maghiari: 29% din populatia Transilvaniei si 23% din cea a Crisanei si Maramuresului;
-germani: 24% din locuitorii Banatului si 8% din cei ai Transilvaniei;
-evrei: 30% din populatia urbana din Bucovina, 27% in Basarabia si 23% in Moldova.
Dupa 1918 au avut loc si emigrari in strainatate, nesemnificative totusi:
-200.000 de maghiari din Transilvania in Ungaria;
-42.000 de turci din Dobrogea in Turcia;
-67.646 de emigranti au plecat in S.U.A, in deceniul 1921-1930, majoritatea fiind evrei.
A avut loc si o imigratie in Romania: 22.000 de evrei din U.R.S.S. au trecut intre anii 1918-1921 in Basarabia; in anii '20 aproximativ 20.000 de romani, care emigrasera in S.U.A. inainte de razboi, au revenit in Transilvania si Bucovina.
Populatia Romaniei traia in marea ei majoritate in mediul rural. Astfel, in 1920 ea reprezenta 77% din totalul populatiei. |
|