Românii în izvoarele medievale

Românii apar în lumina izvoarelor istorice pe măsură ce societatea începe să se organizeze în forme feudale. Deşi formarea poporului român este anterioară epocii medievale, românii sunt pomeniţi, cu deosebire în izvoarele medievale, în momentul în care ei încep să se organizeze în formaţiuni politice. Izvoarele îi amintesc, uneori, ca o măsură etnică distinctă de alte popoare. Cea dintâi atestare a elementului romanic la nord de Dunăre, în izvoarele medievale, o găsim şa începutul secolului al VII-lea în Strategikon, un tratat militar bizantin. Populaţia de aici este numită, datorită limbii pe care o vorbea, cu termenul de romani. În secolul al IX-lea Moise Charenati în „Geografia armeană” pomeneşte despre „ţara necunoscută ce-i zic Blak-Valahia”. Tot în secolul IX cronica turcă Oquiizname aminteşte despre valahii est-carpatici care sunt „ţare vlahilor”, iar locuitorii acestor formaţiuni teritoriale, acestor ţări sunt numiţi în Cronica lui Nestor „valahi” şi în „Legenda despre Oguz man”, ei poartă numele de „vlakes”.
 

În secolul al X-lea împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, povestind despre aşezarea slavilor în Blcani, în Despre administrarea imperiului, se opreşte asupra populaţiei romanice, utilizând acelaşi termen de romani; el arată că „aceştia se mai numesc şi romani pentru că au venit din Roma, şi poartă acest nume până în ziua de astăzi”. Izvoarel medievale sunt confirmate de descoperirile arheologice. Ele mărturisesc prezenţa continuă a populaţiei autohtone pe teritoriul formării sale. Românii încep să fie amintiţi cu termenul de valahi într-o scrisoare a împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul, în anul 980, pentru ca apoi menţiunile să se oprească. Românii apar sub denumirea de valahi, volohi, olahi. Tot pentru acest secol cronicarul Kedrenos îi aminteşte pe vlahii „chervanagii” (cărăuşi) din apropierea locului Presna. Inscripţia de la Mircea Vodă (943) este tot un izvor medieval care menţionează în Dobrogea pe jupânul Dimitrie cu jupanatul lui Dimitrie.

Înainte